Tarta cu branza de capra si smochine


Tarta cu branza de capra si smochine

Da, am o mică fixație pentru tarte, dulci sau sarate. Cele sarate sunt minunate pentru mic dejun, gustare cand ești pe drum sau fel principal însoțite de o mică salată, spre exemplu. Astazi am gasit prin congelator o pungă cu smochine congelate primite de la mama. Are un smochin în curte iar toamna, cand se coc, congelează o parte din ele, întregi, pentru vremuri mai răcoroase 🙂

Cum branza de capră merge minunat cu smochinele dulci, m-am pus pe treabă.
Am lasat 10 minute smochinele să se dezghete și le-am tăiat în jumătate.
M-am pus pe facut coca de tartă. Este cam aceeași treabă ca și la cea dulce, doar ca nu am pus zahăr.

Pentru 6 portii am folosit:

250 gr faină
100 gr unt, temperatura camerei 2 galbenusuri
o lingura de apa
o lingurita de sare
20 gr zahar

Am pus totul în cuva robotului și am mixat pană s-a format o cocă. Daca nu aveți un robot pentru cocă o lucrați pe masă pană se formează. Am lăsat-o 15 minute la rece apoi am întins-o in forme. Eu am folosit forme mici pentru tartă, puteți, la fel de bine, sa faceți o singură formă de 32 cm, cum vă place.

Bun, am pus-o la rece și m-am apucat de umplutură.
250 gr branză de capră
200 gr smăntană dulce, de gatit 2 ouă
sare, piper, cimbru

Am amestecat tot si am turnat peste cocă. Am așezat smochinele deasupra si am copt 20 minute la 180 gr.

Sa vă bucurați de ea!