Somon cu soia, risotto din linte neagra si sparanghel


Somon cu soia, risotto din linte neagra si sparanghel

Este una dintre rețetele mele preferate, generoasă, colorată și gustoas tare. Acum putem intra în multe discuții legate de asocierea unei proteine vegetale; lintea; cu o proteină ‘animalo-pescarească’ ; somonul , dar ne pierdem în detalii și vine foamea peste noi.

Inainte de toate, un mic pont: sambată dimineața, vine peștele la Metro baneasa (nu-i fac reclamă dar mie de acolo îmi place somonul) eu am cumparat un file de vreo 1.5 kg, l-am portionat, scos oase cu o pensetă și l-am congelat pe porții de 160 gr fiecare pe care l-am înfașurat bine în film alimentar. Când am nevoie, îl scot peste noapte în frigider sau, daca uit și vreau sa îl gatesc imediat, în apă rece cu gheața(cu filmul alimentar, apa nu trebuie să ia contact cu carnea somonului). Se dezgheața în 10-15 minute.

Am tras somonul în tigaie cu putin ulei de masline, cât să formeze o crustă bruna, l-am stropit cu sos soia și l-am pus la cuptor, 180 gr, 15 minute. Dacă vă place bine facut îl lasați 20-25 minute, depinde de grosimea fileului.

Sparanghelul se oparește și se trage în tigaie cu unt în puțină sare.

Oparit (aruncat în apă clocotită pentru cateva secunde) și scos în apă cu gheață la ‘racorit’. Il scoatem în apă cu gheață pentru a stopa procesul de gatire, nu vrem sparanghel foarte moale.

Lintea neagră am gatit-o exact cum fac risotto.

Am tocat ceapa, am calit-o în ulei de masline (știu, am o mică fixație cu uleiul de masline însă eu nu cred că-i nociv și este singurul care îmi place), am adăugat o cană de linte neagră și am stins cu vin rosu. Am redus și am adăugat apă, fiert, adăugat apă pana-i gătita.

La final am adăugat smantană de gatit, parmezan, un cub de unt, sare și cam atât.

Sa fiți fericiti!